Propundere ghid Banca Mondială
Propunere de ghid privind valorificarea și regenerarea durabilă a activelor urbane ale Căilor Ferate Române
Propunerea de ghid privind valorificarea și regenerarea durabilă a activelor urbane ale Căilor Ferate Române este rezultatul unui dialog inter-instituțional, între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), ca parte a procesului de elaborare a Politicii Urbane a Romaniei cu sprijinul Băncii Mondiale (BM).
Acest document, în lucru, este discutat în cadrul grupului de lucru organizat la nivelul Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) în vederea pregătirii serviciilor de tren metropolitan. La întâlnirile săptămânale participă reprezentanți ai MTI, ai autorităților locale, precum și ai CNCF CFR S.A.
Astfel, specialiștii BM au elaborat ghidul mai sus menționat pentru a identifica activele urbane neutilizate sau sub-utilizate ale infrastructuii feroviare, care pot face obiectul unor proceduri de regenerare urbană în beneficiul tuturor entităților implicate, de la nivel național la nivel local.
În cadrul raportului sunt realizate propuneri care fundamentează din punct de vedere urbanistic intervenții pe suprafețele aflate în domeniul public, dar și pe proprietățile private adiacente care pot profita de proximitatea față de stațiile de cale ferată.
Activele Urbane ale Cailor Ferate Romane Capitolele 1-3_Bune practici de regenerare urbana
Activele Urbane ale Cailor Ferate Romane_Capitolul 4.1-4.7_Analiza in Regiunile de Dezvoltare
Activele Urbane ale Cailor Ferate Romane_Capitolul 4.8_Regiunea Bucuresti-Ilfov
Activele Urbane ale Cailor Ferate Romane_Capitolul 5_Studii de caz